Cei ce se-ntorc
Cei ce se-ntorc de la Hristos
făr-a-I primi iertarea
îi mai aşteaptă ne-ndoios
doar veşnică pierzarea.
Cei ce se-ntorc de la Cuvînt
făr-a-I primi lumina
îi mai aşteaptă un mormînt
şi veşnică ruina.
Cei ce se-ntorc înspre păcat
călcîndu-şi legămîntul
spre blestem veşnic şi-nfocat
îi va-nghiţi pămîntul.
Cei ce se-ntorc înspre străin
îndepărtîndu-şi fraţii
în focul unui veşnic chin
vor arde cu stricaţii.
Cei ce se-ntorc de la Iisus
dispreţuind iubirea
nu vor afla nici jos nici Sus
la nimeni mîntuirea.
... Să nu te-ntorci de la Hristos
făr-a-I primi iertarea
că nu mai ai nici Sus nici jos
la altu-n veci salvarea!