Nu mai am
Nu mai am decît Iubirea - singura oiţă
cu ea trec prin a pustiei gheaţă şi arşiţă
cu ea-mi încălzesc tăcerea şi-mi hrănesc cîntarea
- Doamne, să nu mi-o sfîşie noaptea şi uitarea.
Şi nu am decît lumina lacrimii ascunse
cu ea-mi vindec usturimea inimii străpunse
cu ea-mi uşurez mustrarea prietenului rece
- Doamne, lunga nedreptate nu-mi lăsa s-o sece.
Şi nu am decît cîntarea de fior şi jale
cu ea-mi duc singurătatea pe divina-Ţi cale
cu ea-mi umplu nehotarul dintre lut şi stele
- Doamne, fă să Te slăvească îngerii cu ele.
Şi nu am decît aceste prea puţine zile
lîngă care-mi stă-nserarea numărîndu-mi-le
şi-mi stă sufletu-aşteptîndu-Ţi paşii mai aproape
cu sărutul liniştirii dulce pe pleoape.
Doamne, n-am decît acestea - celelalte toate
le-am lăsat de soare arse - şi de vînt luate
fericească-se cu ele cei ce-aruncă-n mine
mie lasă-mi numai astea - pîn-ajung la Tine!