Ce-aduci în loc de lacrimi?

Ce-aduci în loc de lacrimi cînd Dumnezeu te scapă din boală, din ispită, din flăcări ori din apă, cînd El îţi scapă soţul, ori fiii, ori părinţii - cînd n-ai cuvînt şi lacrimi, ce-aduci Recunoştinţii? Primejdioasă este uitarea totdeauna ea lampa ta o stinge chiar cînd mai grea-i furtuna ea sufletu-ţi adoarme la cea mai grea răscruce şi dintre mii de bunuri pe cel mai scump ţi-l duce. Nefericită este uitarea la oricine căci ea-l înstrăinează pe cel ce-i face bine ea mintea i-o orbeşte în noaptea cea mai groasă şi inima i-o-ngheaţă şi sufletul i-apasă. Să nu uiţi niciodată vreun bine făcut ţie aducerea aminte ca soarele să-ţi fie recunoştinţa-ţi ardă ca flacăra curată pe cel ce-ţi face bine să nu-l uiţi niciodată. Oricînd ţi-ascultă-o rugă, - îndată, ţine minte, spre Dumnezeu grăbeşte cu-o lacrimă fierbinte şi-oricînd îţi face-un bine, spre semenul tău vină s-araţi recunoştinţa frumoasă şi deplină!