De ce să plângi atât de-amar
De ce să plângi atât de-amar
ce ca o umbră piere?
- când lacrimile-s în zadar
păcat e-orice durere.
Cînd o iubire te-a-nșelat
zdrobind a ta ființă,
prea multul plînset e păcat,
e ca o necredință.
Nu vezi cum ți-a batjocorit
tot ce-a fost sfînt în tine,
și-acum își rîde fericit
de-amarele-ți ruine!
De ce-ți mai ții un gînd legat
de lumea ce te lasă,
cînd ea netrebnic ți-a călcat
iubirea ta frumoasă?
De ce mai suferi în zadar
pe-o veștedă dorință,
nu vezi că plânsul tău amar
e ca o necredință?
O, dacă mai urmezi așa,
viața a ți-o frânge,
să știi că Domnu-ți poate da
să ai pentru ce plînge!...