Eternele-mi poeme
Eternele-mi poeme nu-s astea de acum
acelea mă aşteaptă de Dincolo de vreme
şi n-am ajuns acolo, sînt încă tot pe drum
dar simt cum nerăbdarea le-ndeamnă să mă cheme.
Dorita Primăvară nu-i asta de April
deşi de orice dată şi-aceasta-i însorită
deşi mereu mă-ntoarce la anii de copil
- mai am o Primăvară şi Aceea-i cea dorită.
Nemuritoarea harfă nu-i asta de acum
deşi şi-aceasta poate că uneori mai pare
deşi pe cîte-o coardă mai are-un sfînt parfum
- mai am o harfă, - şi aia mi-e cea nemuritoare.
De-aceea nu-s eterne poemele de-acum
deşi mai au şi-acestea ceva etern în ele
căci încă n-au fiinţa de Dincolo de drum
sînt încă tot dincoace, nu Dincolo de stele.
... O, da, va fi odată şi Primăvara mea
şi Harfa cea de aur şi mîna strălucită
şi Sînul ce m-aşteaptă
- şi-atunci îmi voi cînta
Poemele eterne în Slava Nesfîrşită.