E ceru-n sărbătoare

E ceru-n sărbătoare cînd înc-un păcătos ascultă şi-mplineşte dorinţa lui Hristos şi-ntoarce de la felul şi drumul lui pierdut şi Tatăl îl sfinţeşte cu dulcele-I sărut. Dar cînd pierdutu-acesta în loc să stea smerit şi-ascultător sub crucea prin care-a fost primit se-ngîmfă cu trufie călcînd Cuvîntul Sfînt - întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormînt. O, cît de mulţi odată cu lacrimi s-au predat şi corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat apoi curînd, cînd primul păcat l-a prăbuşit cu ce durere cerul în doliu l-a jelit! Cînd doar pentru un suflet e-atîta jale-n cer ce trebuie să fie cînd mii şi sute pier? Dacă-i atîta cîntec cînd vine-un păcătos şi-apoi cînd iarăşi cade - cît sufere Hristos! ...O, fericiţi voi care pe îngeri bucuraţi rămîneţi pînă-n ceruri statornici şi curaţi căci vai de cel ce cade - al lui păcat spre Har nu-l va plăti nici chinul cel veşnic şi amar.