Întoarce-mi iubire
Întoarce-mi iubire plecată departe
cîndva-ntr-un solstiţiu de flăcări şi gheaţă
lăsîndu-mi pe cruce trei rane de moarte
şi-o taină cu neagră maramă pe faţă.
Ce iute-ntinseseşi aripa să-ţi zboare
lipindu-te moale de umbra nălucii
nici faţa-ntorcîndu-ţi să vezi cum îţi moare
străpuns legămîntul în cuiele crucii.
Cu aripi de umbră grăbeai către noapte,
dar undeva-n faţă pîndea-nfricoşată
amară pedeapsa nevrednicei fapte
- şi noaptea-ngrozită te-a-ntors dintr-odată.
Lăsîndu-ţi năluca stingheră să zboare
veneai iar spre Soare spre crucea sortită
mereu mai curată plutea lucitoare
în zbor prin Lumină făptura-ţi sfinţită.
...Din pasăre albă prefă-te mireasă
şi vin-ascunzîndu-ţi smerită privirea
şi aproape desfă-te ceresc de frumoasă
să-nviu dintr-odată şoptindu-ţi
- iubirea!...