La capăt de milenii sântem

La capăt de milenii sîntem şi parcă la sfîrşit de lumi gîndind la aste adevăruri simţi cum te-neci şi te sugrumi şi parc-un semn apocaliptic apare pe un negru nor cumplit şi crîncen şi haotic şi rece şi-nspăimîntător. Talazuri şi talazuri, - urlet şi rîset vin şi trec căzînd tirani - tiranizaţi grămadă aplaudînd şi blestemînd minţiţi şi mincinoşi de-a valma, ucişi şi ucigaşi se-adun şi se împing către Infernul cel mai cumplit şi mai nebun. Oh, iată-nfăţişarea gloatei ce lepădînd pe Dumnezeu şi sugrumîndu-şi conştiinţa se-nchină-acestui Astarteu cu semnul celui-fără-unu şi numele cel fioros mergînd spre blestemul şi-osînda şi Judecata lui Hristos. ...Mai este poate o scînteie, dar cea din urmă - să mai speri spre-o îndoielnică salvare în clipa ultimei căderi agaţă-te de firu-acesta rupîndu-te de-al lor şuvoi nainte de-a cădea-n gheena îngrozitorului Apoi. E încă Har, - se poate încă - dar se prea poate şi să nu acum chiar parcă arde puntea pe care te mai legeni tu şi-i gata să se rupă firul şi cel din urmă ce-l mai ai şi vai, - nu mai rămîne după, decît un vai - un veşnic vai!...