În mersul către mâine

În mersul către mîine ajută-ne Iisus să ne sfinţim viaţa, să ne mărim puterea mai răbdători să trecem spre ultimul apus mai plini de vorbe sfinte să ne-ntîlnim tăcerea. Prin cerurile nopţii să nu cădem gunoi prin vînturarea zilei să nu ne-alegem pleavă prin anii încercării mergi pas de pas cu noi să ne găseşti la capăt învredniciţi de slavă. Credinţa neschimbată ne-ajută s-o păstrăm nădejdea neclintită să ne-o-ntărim întruna şi dragostea fierbinte cu lacrimi s-o-ncărcăm căznindu-ne genunchii să cucerim cununa. Apleacă fruntea noastră mereu cu-atît mai jos cu cît mai sus spre tine ni-e inima nălţată nimic să nu ne-atragă din ce-am simţit frumos nimic să nu ne lege din ce-am lăsat odată. Aşa, cînd o s-ajungem la Ţărmul Fericit în Zorii-Acelui Mîine ce-l tot dorim de-aseară Iisuse, să ne-ntîmpini cu prînzul pregătit uitînd de noaptea asta şi foamea ei amară...