Ce tineri se lumină zorii
Ce tineri se lumină zorii
peste-al tău dulce legămînt
- O, tinereţe fericită
de Jertfa lui Hristos sfinţită
cînd clopotele Sărbătorii
ning peste tine cîntec sfînt.
În liniştită legănare
răpită-n sfînt extaz te pierzi
- O, tinereţe fericită
de Harul lui Hristos sfinţită
ca lunecarea de izvoare
prin însorite maluri verzi.
Cînd gîndurile ţi-s uşoare
ca albe aripi peste nori
- O, tinereţe fericită
de Faţa lui Hristos sfinţită
ca nişte miei jucînd în soare
pe-un cîmp înmiresmat de flori.
Fii fericită tinereţe
îmbrăţişată de Hristos
- fii tinereţe fericită
de munca lui Hristos sfinţită
a tale mii de sfinte feţe
să strălucească-n veci frumos.
Împodobeşte-te ca luna
şi soarele cel strălucit
- O, tinereţe fericită
de Slava lui Hristos sfinţită
ce dulce-ţi vei primi cununa
din Mîna Mirelui Slăvit.