Frumoasă curăţie

Frumoasă curăţie a dragostei dintîi ce dulce-ţi era cerul şi ce-nflorit pămîntul cînd îţi veghea un înger la orice căpătîi şi-ţi mirosea a soare şi-a mir sfinţit - veşmîntul. Ce binecuvîntată şi limpede-ţi era lumina din privire şi apa din izvoare cum străluceai de rouă cînd cerul se-nsera cum te scăldai în raze în dimineţi cu soare... Frumoasă curăţie, ce rugăciuni aveai cînd clopotul de Denii, te legăna-n lumină cînd unduiri de raze te-mbrăţişau din Rai cu cele patru semne pe faţa ta divină. ..Şi totuşi cum deodată tu mi-ai plecat atunci cînd numai pentru-o clipă eu m-am ascuns de soare ce neguri somnoroase mi-au coborît pe lunci ce umbre-nfrigurate mi-au plîns peste izvoare. O, sfîntă curăţie revino şi-adă-mi iar lumina de la Denii cu cele patru semne şi îngerii cîntării - spre tainicul altar fiinţa primenită prin Taină - să mi-o-ndemne.