Întâi să fim
Întîi să fim noiţi prin Har
în naşterea de Sus
ca să fim sfinţi ca un altar
de jertfă lui Iisus
fiind spălaţi de-al Său Cuvînt
ca de-un divin izvor
să fim schimbaţi prin Duhul Sfînt
în chip nemuritor.
Atunci cînd ne predăm deplin
în slujba lui Hristos
ne vom primi prin Har divin
veşmîntul luminos
şi-ncălţămîntul cel sublim
şi-al dragostei inel
şi fericiţi ne-nvrednicim
să ne unim cu El.
Logodna noastră-n Duhul Sfînt
se face-atunci ca-n rai
schimbaţi prin sfîntul legămînt
primim alt chip şi grai
ne altoim în trup divin
şi-n Sînge cu Hristos
spre rodul Lui tot mai deplin
mai dulce şi frumos.
...O, dac-am fost noiţi prin Har
născuţi din Dumnezeu
atunci, iubind fără hotar
ne-am înălţa mereu
şi inspiraţi de Duhul Sfînt
ne-am transforma nespus
pîn-am ajunge-mpreunînd
cununa cu Iisus.