Izvoarele Luminii

Izvoarele Luminii ţîşnesc în nesfîrşit din Taina lor Eternă cu-mprospătat belşug şi-mprăştie prin Spaţii şuvoi necontenit ca undele de flăcări nemistuitul Rug. Spre fiecare clipă, spre fiecare loc spre fiecare sete, spre fiecare ins li se revarsă-ntruna şuvoaiele de foc cu undele-ndulcirii de cîntec necuprins. Cînd clipa este trează şi locul e deschis şi setea e arzîndă şi gîndul e senin un susur dulce curge cu sunete de vis în vaduri revărsate Fiorul cel Divin. Dar cînd clipita doarme şi locul e uscat şi setea-i obosită şi gîndul stă greoi curg undele divine cu fluviu nesecat dar nimeni nu se-adapă din marele Şuvoi. Deschide-te-n spre Soare tu suflete trezit cuprinde-i tot şuvoiul de taine şi lumini şi fă-le-n tine lacrimi şi cîntec strălucit nemarginile lumii cu ele să-nsenini.