Cap. 2 - Îndemn la căutarea Înţelepciunii
1-Fiul meu, dacă primi-vei sfaturile mele-n viaţă
dacă vei păstra cu tine înţeleapta mea povaţă.
2-Dacă vei lua aminte pururea la-nţelepciune
dacă inima pleca-ţi-vei ca pricepere s-adune.
3-De vei cere-nţelepciunea c-o dorinţă tot mai mare,
de-o vei cere-n rugăciune de la Domnul care-o are.
4-Dacă-o vei căuta cum cauţi după-argint, după-o comoară,
dacă vei umbla s-o afli precum cauţi averea rară.
5-Atunci tu vei înţelege frica Domnului în viaţă
vei afla cum cunoştinţa cea de Domnul te învaţă.
6-Căci înţelepciunea sfîntă Dumnezeu o dăruieşte
cunoştinţa şi ştiinţa gura Lui le izvorăşte.
7-Domnul dă izbîndă celor ce trăiesc în curăţie
dă un scut la toţi cîţi umblă după nevinovăţie.
8-Căile neprihănirii Domnu-n veac le ocroteşte
şi-a plăcuţilor Lui cale totdeauna o păzeşte.
9-Atunci tu vei şti dreptatea judecăţii Lui divine
şi nepărtinirea... toate căile ce duc la bine...