O, ce deşertăciune-s toate!

O, ce deşertăciune-s toate ce după moarte nu rămîn a lor cuprinderi vinovate vor arde ca o gheaţă-n sîn. Păreri şi amăgire-s toate ce vezi cu ochii cei de lut din lupta lumii zbuciumate te duci mai gol cum te-ai născut. Ce goană după vînt sînt toate necontenitele-alergări tot ce cuprinzi sînt necurmate prilejuri noi de-ndurerări. De cîte-ţi legi iubirea, toate cînd pleci zdrobesc adîncul tău chiar ce-ai mai drag pe lume, poate să-ţi facă cel mai mare rău. O, dacă vezi că vis sînt toate şi-n ce deşertăciune-apun dezleagă-te de tot ce poate s-ajungă-n orice clipă scrum. Şi caută mai presus de toate Avutul cel mai preţios Izvorul vieţii nesecate Comoara veşnică, Hristos... Cel ce caută fericirea pe al mîntuirii drum sigur o s-o afle-odată cît de-ncet ar merge-acum, însă cel ce-o caută-n drumul altor ţeluri şi dorinţe n-o s-o afle nicăierea decît plîns şi suferinţe.