O, cum să uit Iisuse ce legăminte?
O, cum să uit Iisuse ce legăminte-am pus
cînd Cerul şi pămîntul mă-mbrăţişau cu Tine
cînd străbăteam adîncuri şi înălţimi cum nu-s
niciunde-n lumea asta cuprinderi mai divine?
O, cum să uit fiorii acelor rugăciuni
purtat pe sus de îngeri şi sărutat de stele
că nimănui pe lume nu-s date-aşa minuni
şi stări mai strălucite de cum erau a-mele!
O, cum să uit ce darnic şi dulce mi-ai răspuns
cu cîtă revărsare de drag şi bucurie
că orişicărui suflet din lume i-ar fi-ajuns
nemaiavînd să-Ţi ceară nimic pe veşnicie!
... Şi totuşi iată Doamne, eu am putut uita
în chiar cea mai divină şi mai dorită stare
şi m-am întors spre tină chiar înaintea Ta
călcîndu-mi legămîntul în cea mai rea uitare.
O, cum să uit eu Doamne că mi-am putut zdrobi
iubirea cea mai sfîntă cu cea mai grea durere
- mai poate fi Iisuse, mai poate oare fi
nădejde pentru mine vreodată de-nviere?...