O, cum să uit Iisuse ce legăminte?

O, cum să uit Iisuse ce legăminte-am pus cînd Cerul şi pămîntul mă-mbrăţişau cu Tine cînd străbăteam adîncuri şi înălţimi cum nu-s niciunde-n lumea asta cuprinderi mai divine? O, cum să uit fiorii acelor rugăciuni purtat pe sus de îngeri şi sărutat de stele că nimănui pe lume nu-s date-aşa minuni şi stări mai strălucite de cum erau a-mele! O, cum să uit ce darnic şi dulce mi-ai răspuns cu cîtă revărsare de drag şi bucurie că orişicărui suflet din lume i-ar fi-ajuns nemaiavînd să-Ţi ceară nimic pe veşnicie! ... Şi totuşi iată Doamne, eu am putut uita în chiar cea mai divină şi mai dorită stare şi m-am întors spre tină chiar înaintea Ta călcîndu-mi legămîntul în cea mai rea uitare. O, cum să uit eu Doamne că mi-am putut zdrobi iubirea cea mai sfîntă cu cea mai grea durere - mai poate fi Iisuse, mai poate oare fi nădejde pentru mine vreodată de-nviere?...