Cum am putut?

Cum am putut eu oare să uit ce m-am legat cu cele mai de flăcări şi mai cereşti suspine? Mi-erai atît de-aproape şi cît Te-am aşteptat şi m-a învins ispita alăturea cu Tine! O iartă-mi Domnul meu păcatul greu, păcatul greu să pot din nou gusta iubirea Ta, iubirea Ta... Cum m-a-ncălzit ispita şi m-a cuprins dormind şi mi-a orbit lumina şi mi-a-ntinat sfinţirea cum n-am murit mai bine luptînd şi biruind să nu-Ţi străpung credinţa să nu-mi zdrobesc iubirea! O, de-aş putea vreodată să şterg din glasul Tău amara-ndurerare cu care îmi răspunzi să uiţi nemărginirea părerilor de rău şi să-mi săruţi iar ochii de care-acum Te-ascunzi!...