Doamne, douăzeci de toamne

Doamne, douăzeci de toamne, douăzeci de ani trecură, și-un copil pe căi străine rătăcește fără Tine... îl tot chemi, dar el nu vine L-au văzut pe căi de ură douăzeci de toamne, Doamne!... Demult, am stat odată să Te-ascult și-am auzit o clipă un glas de tată, glas durut: - întoarce-te, copil pierdut! Atât!... Dar nu L-am cunoscut și iar pe neagra lor aripă m-au dus al relelor tumult mai mult... Dar az.'.. din ochi îmi curg fără zăgaz pe față lacrimi multe, mi-aduc aminte și suspin: Ah! Cât sunt, Doamne, de străini... in lacrimi jalea mi-o alin și nu e nimeni să m-asculte spre Tine strig la greu necaz și az'... Și vin... să cer din Harul Tău divin un strop de mângâiere - Primește, Doamne,-un fiu pribeag ce calcă iar al Casei prag.. ...Pierdutul anilor șirag să-l ierti, Părinte,-Ți cere și lasă-n sufletu-i străin... alin!...