Înstrăinaţi din nou
Înstrăinaţi din nou Iisuse
păşim cu ochii trişti şi goi
prin lacrimi şi-amintiri apuse
spre-un alt Emaus - numai noi.
Privim cum frunze-ngălbenite
în vînt se spulberă mănunchi
ca nişte promisiuni şoptite
cîndva, de cineva-n genunchi.
Curg picuri liniştiţi de ploaie
şi se preling pe crengi în jos
ca nişte lacrime şiroaie
cîndva, pe-un legămînt frumos.
Stau crengi înalt împreunate
şi strîns se leagănă în vînt
ca nişte stări îmbrăţişate
cîndva-n Edenul cel mai sfînt.
... Păşim tăcuţi fără-a ne spune
nimic din cîte-n jur privim
şi nici trecînd cu rugăciune
la cine-anume ne gîndim.
Doar inima tăcut se frînge
de-o şoaptă ce pluteşte-n vînt
şi-un înger, numai unul plînge
pe cel mai proaspăt legămînt...