De ce te rod?

De ce te rod nelinişti atît de-adeseori şi cerul păcii tale s-acopere cu nori şi prin grădina albă a sfintei împăcări îţi simţi foşniri ascunse cu temeri şi-ntristări? - De-aceea ai nelinişti în duhul tău ades că undeva în tine mai stăruie-un eres mai ai în suflet umbre, mai ţii un loc ascuns pe undeva lumina noirii n-a pătruns. Ce-i numai Bine, are în sine-un simţămînt ce-ţi linişteşte duhul că-acolo-i totul sfînt dar tot ce-i îndoielnic e greu şi neguros şi-ţi lasă-n suflet zbucium, că nu-i de la Hristos. Deschide-ţi spre Lumină lăuntrul tău deplin şi-atunci se face totul cucernic şi divin aruncă-ţi putregaiul să-l ardă Focul Sfînt şi zarea ta va umple-o al îngerilor cînt. Zîmbeşte-ţi spre Durere cum ţi-ai zîmbi spre-un Rai şi viscolul se schimbă în adieri de Mai găseşte-ţi bucuria în lacrimi şi-n loviri şi-ai să descoperi taina cereştii mulţumiri. ... Atuncea prin grădina frumosului tău gînd n-ai să mai simţi nici temeri, nici reci foşniri trecînd Hristos nu-mpărăţeşte unde-i străin vreun iot ori lasă tot şi pleacă, ori stăpîneşte tot!