Ce iarnă grea!

Ce iarnă grea-mi coboară încet-încet aici cum vin din întuneric atîtea negre frici şi cum îmi prinde-ngheţul aceste scumpe flori cu teama-nsingurării şi-ai frigului fiori. Ce trist stai Tu la mine acuma Drag Iisus şi ştiu de ce-i aceasta, deşi nimic n-ai spus cînd ochii grei de lacrimi de ochii mei Ţi-ascunzi ştiu tot ce Te zdrobeşte - chiar dacă nu-mi răspunzi! O ştiu şi nu pot Doamne, nici tace, nici vorbi nici pot să-mi las povara, nici nu mi-o pot iubi nu pot nici sta - nici merge la locul meu dintîi aripa-mi zice: zboară iar lanţul: nu! rămîi! O, Primăvară dulce, cît oare-am să mai zac slobozi-mă din gheaţă, fă zborul să-mi desfac tînjesc de dor cu ochii topiţi în plîns aici, slobozi-mă pe urma plecatei rîndunici! ... Ori trage peste mine odihnitorul lut sub el să pot fi liber, ca-n dulcele trecut... o, vino ia-mi cătuşa de care sînt robit şi ia-mă iar Acasă Frumosul meu Iubit!