Când anii trec

Cînd anii trec ca norii şi oamenii ca vîntul viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim şi undeva în cale stă neştiut mormîntul şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim. Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă dă-ne să umblăm ca în veşnicie - sfînta-mpărăţie dulce s-o gustăm. Cînd viaţa ni-e nainte ne pare-atît de lungă că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii ei cînd viaţa ni-e în urmă am vrea să tot ne-ajungă dar nu ne mai ajunge - şi-o plîngem singurei. Cînd unicele lucruri le-avem cu-ndestulare - iubire, tinereţe şi soţ şi legămînt - le risipim în patimi şi-n rîs şi-n nepăsare - cînd le-am pierdut, zadarnic le plîngem preţul sfînt. Cînd anii trec ca norii şi stările ca vîntul o suflet scump, grijeşte-ţi avutul cel sublim oriunde mori, - iubirea s-o ţii şi legămîntul ca să învii cu ele din orice ţintirim!