Avuţiile ce zboară

Avuţiile ce zboară sînt ca pleava cea uşoară iute vin şi iute pleacă lăsînd inima săracă... Dar credinţa cînd se-aşează e ca soarele de-amiază dă căldură şi lumină făcînd inima senină. Nu dori-avuţii din lume c-ai s-ajungi cu negru nume şi-ai s-ajungi cu neagră pată care n-o speli niciodată ci doreşte-acea avere ce nu scade nici nu piere ce n-o roade nici o zgură şi nici furii n-o mai fură. Fericit cel care cată avuţia cea curată a credinţei netemute şi-a smereniei tăcute a iubirii-adevărate şi a faptelor curate căci această avuţie străluceşte-n veşnicie!