Amară e lumina venită prea târziu
Amară e lumina venită prea târziu,
când lacrima neplânsă se varsă pe-un sicriu,
//când floarea neadusă se-așează pe-un mormânt
și prea tăcut se uită al dragostei cuvânt. //(bis)
Nu-ntârzia când soțul te-așteaptă-nlăcrimat,
du-i dragostea curată și doru-mbrățișat,
//căci în zadar e plânsul când timpul e trecut,
nici mii de doruri spuse nu șterg un dor tăcut./ /(bis)
Nu-ntârzia când mama te-așteaptă-n prag plângând,
du-i lacrima iubirii și-un semn de oarecând,
//căci în zadar vei merge cu plânsul la sicriu,
cât lacrima de-acuma nu-s mii de mai târziu.//(bis)
Nu-ntârzia când Domnul te-așteaptă să-i descui,
vei sta-n curând cu spaimă și tu la ușa Lui.
//și, dacă tu-ți pui ușii acum zăvorul greu,
așa-ți va pune mâine și ție Dumnezeu. //(bis)
Cumplită-i deșteptarea din visu-nșelător,
greu plâns e cel ce-așteaptă pe râsul cel ușor
//și-amară e lumina venită prea târziu;
nebun e cel ce-așteaptă un plâns pân’ la sicriu.//(bis)