Când Glasul Tău mi-a spus cândva
Când Glasul Tău mi-a spus cândva
o singură chemare,
în lume n-ar fi fost ceva
să mă mai fi putut ținea
să nu-Ți dau ascultare.
A fost cum m-ar fi-mpins un vânt
puternic dintr-o dată
și-un nemaicunoscut avânt
mi-a prăbușit în legământ
ființa-nlăcrimată.
A fost cum s-ar fi despicat
ființa mea în două:
un eu, murind, mi-am îngropat
și-un nalt eu nou mi-am ridicat
c-o altă viață, nouă.
A fost precum e-un fulger greu
ce cade fără veste
și despicând tot cerul meu,
mi-a arătat pe Dumnezeu,
să-L văd așa cum este.
A fost ca un cutremur sfânt
ce-a prăbușit deodată
tot cerul vechi pe-un vechi pământ
și le-a topit de nu mai sunt,
cum n-ar fi fost vreodată.
... O Drag Iisus, chemarea Ta,
ce dulce-a fost spre mine!
În veci n-am să Ți-o pot uita,
așa doresc s-o pot purta
cât sufletu-mi va ține.