Mai auzi tu, oare, pe Iisus spunând
Mai auzi tu, oare, pe Iisus spunând:
“Nu vă temeți, iată că Eu vin curând
/și răsplata Mea e chiar în Mâna Mea,
să dau fiecărui după fapta sa”?/(bis)
Mai auzi tu, oare, suflet zbuciumat,
care suferi iarăși greu împovărat,
/cum “Veniți la Mine” El îți spune blând,
“Eu vă dau odihna pentru duh și gând”?.../(bis)
Mai auzi tu, oare, suflet păcătos,
cum la ușă-ți bate, așteptând, Hristos?
/Vei deschide, oare, astăzi ușa ta
sau rămâi cu răii, ca să pieri așa?/(bis)
Mai auzi tu, oare, suflet înrăit,
vestea Judecății, tunetul cumplit
gata să lovească necrezut de greu
lumea celor care râd de Dumnezeu?/(bis)
- Doamne-ncredințează-i de-adevăr pe toți,
ca, din întuneric, pe câți vreau, să-i scoți;
/spune-le mai tare: “Iată, vin curând”,
- ca să nu se piardă nimenea uitând!/(bis)