Pe culmea din dealul iubirii

Pe crucea din dealul iubirii, pe culmea lipsită de flori, se stinge Făclia Iubirii privind spre albastrele zări. //Te plânge izvorul din vale, şi raze de soare-n amurg, se scutură florile-n cale iar stelele toate se-ascund. //(bis) Ce mulţi au aflat în iubirea-Ţi, Izvorul de dulci mângâieri, dar astăzi privind de pe Cruce îi caută şi nu-s nicăieri. //Doar mama aleargă la Cruce priveşte spre cer suspinând, în locu-I să rabde s-ar duce pe lemnul de groază //(bis) Iar ochii ce-au plâns în grădină se-ndreaptă spre cer rugător; spre Cel ce durerile-alină se roagă al meu Salvator. //Părinte-al iubirii sublime Tu iartă cumplitul păcat, al Meu duh se-ndreaptă spre Tine, O, iartă-i căci nu ştiu ce fac. //(bis)