Când pe pragul rugăciunii cu smerenie-am pășit
Când pe pragul rugăciunii cu smerenie-am pășit.
o, de câte ori, Iisuse, Te-am mințit!
Când cu-a’ mele buze negre al Tău Nume l-am rostit,
o, de câte ori, Iisuse Te-am mințit!
Te mințeam în fața lumii când mă închinam smerit,
căci cu mâna ceealaltă am lovit!
Te mințeam atunci când milă arătam la cel lipsit,
căci pe-ascuns, cu răutate, l-am vorbit!
Te-am mințit atunci, Iisuse, mila Ta când o cerșeam,
căci pe altul, fără milă prigoneam.
O, de câte ori în viață, când smerit să par voiam,
eram doar de ochii lumii, Te mințeam!
Dar de-atâtea ori în viață când în Fața Ta privesc,
am văzut că Tu știi bine că mințesc...
Astăzi, lacrimile-amare ce le vărs necontenit
vor putea să spele oare ce-a mințit?