M-am dus, - dar ți-am lăsat Cuvântul
M-am dus, - dar ți-am lăsat Cuvântul
să-L ai în locul Meu plecând,
ca-n orice clipă sărutându-L
să-L simți pe inimă arzând.
Nu plânge-ndurerat, - privește
nebănuitul viitor,
ce-n jurul crucii tale-ți crește
un nimb de lacrimă și dor.
Voi odihni a ta-ntristare
pe-această Inimă mereu,
și-ntreaga ta împovărare
ai s-o descarci la Sânul Meu.
A-dragostei răpiri divine
te vor cuprinde-n infinit,
cum și pân-azi atât cât tine
nu-i altul să le fi trăit.
... De ce suspine-ntrebătoare
ți-apasă sufletul temut,
ce-ar mai fi fost pe lume oare
frumos, și tu să nu fi-avut?
De ce te temi, când ai iubirea
cu tine-ntreagă-n locul Meu
și te-a sfințit neprihănirea
sărutului lui Dumnezeu?
Fii fericit și nu te teme,
chiar dacă toți te-ar lepăda,
iubirea Mea în orice vreme
ți-e-ntreagă, ca la-ntâiul DA...