Sânt stări în care rugăciunea e-atât de sfântă și-i așa
Sânt stări în care rugăciunea e-atât de sfântă și-i așa
de strălucită că nici locul, nici gândul n-ajung pân-la ea.
Sânt stări în care tot Cuvântul e-atât de strălucit și-aprins
că arde buzele și ochii și-ntregul inimii cuprins.
Sânt stări în care părtășia e-atât de plină de Hristos
că nu-i pe lume ca un frate nimic mai scump și mai frumos.
Sânt stări în care bucuria e-atât de necuprinsă-ncât
n-o-ncape sufletul, ci simte că n-ar putea mai mult de-atât.
Sânt stări în care adunarea mai mult e-n cer ca pe pământ
atunci și-n inimi și-n afară e totul îngeresc și sfânt.
În stări de-acestea omul este ca oricând mai dumnezeiesc
iar Dumnezeu Cel mai aproape de înțelesul omenesc.
... O, stări cerești ce rare sânteți și cât de mult v-am vrea mereu
cuprinde-ți-ne și ne țineți nemaiîntorși, în Dumnezeu!