Sânt stări în care rugăciunea e-atât de sfântă și-i așa

Sânt stări în care rugăciunea e-atât de sfântă și-i așa de strălucită că nici locul, nici gândul n-ajung pân-la ea. Sânt stări în care tot Cuvântul e-atât de strălucit și-aprins că arde buzele și ochii și-ntregul inimii cuprins. Sânt stări în care părtășia e-atât de plină de Hristos că nu-i pe lume ca un frate nimic mai scump și mai frumos. Sânt stări în care bucuria e-atât de necuprinsă-ncât n-o-ncape sufletul, ci simte că n-ar putea mai mult de-atât. Sânt stări în care adunarea mai mult e-n cer ca pe pământ atunci și-n inimi și-n afară e totul îngeresc și sfânt. În stări de-acestea omul este ca oricând mai dumnezeiesc iar Dumnezeu Cel mai aproape de înțelesul omenesc. ... O, stări cerești ce rare sânteți și cât de mult v-am vrea mereu cuprinde-ți-ne și ne țineți nemaiîntorși, în Dumnezeu!