Mai sus, mai sus, mereu, mai sus

Mai sus, mai sus, mereu, mai sus... a noastre inimi cântă. Acolo-n Slava fără-apus e Ținta noastră sfântă. Suind spre Ea chemăm Iisus cu dor Doritu-Ți Nume mai sus, mereu mai sus, mai sus ca să ieșim din lume. Urcăm cu ochii plini de dor și totul ne încântă și nou avânt înălțător cu haruri ne-nveșmântă din toată inima căutăm nălțimile curate mai sus, mereu mai sus scăpăm de tină și păcate. Tot mai ușor și mai plăcut urcușul ni se face încet, încet tot ce-a fost lut se sfarmă și desface și mai ușor plutim înot prin marea de lumină mai sus mereu scăpați de tot ce-n noi mai este tină. Ca duși pe albe-aripi de vis ființa noastră zboară spre Cerul ce-l privim deschis cum har spre noi coboară. Mai sus privim cutremurați Măreața Slavei Taină mai sus mereu înveșmântați de noua Slavei haină. Ne ard luminile-n priviri de-a Cerului viață se cern pe fețe străluciri din dulcea dimineață... Mai sus, mereu, pe frunți s-aprind din pietre scumpe salbe mai sus mereu, ce raze prind a noastre haine albe!... Mai sus mereu, ne-am cufundat în Slava cea adâncă atâtea slăvi am colindat și tot mai mergem încă. Mai sus, din cer în cer mai sus cu ochii plini de soare cutremurați cădem Iisus la sfintele-Ți picioare... Și sărutând slăvitu-Ți strai Îți aruncăm nainte toți crinii strânși din căi de rai de-o dragoste fierbinte tot dorul cât în ochi avem strâns din cântări divine preafericiți că Te vedem și-n veci sântem cu Tine.