Undeva-ntr-o odăiță lacrimile nu mai curg
Undeva-ntr-o odăiță lacrimile nu mai curg
undeva-ntr-o odăiță cineva nu se mai roagă
nu mai stă-n genunchi și-n taină, nu mai cântă în amurg
dragostea cândva fierbinte, nu-i curată, nici întreagă.
Undeva nu se mai cântă astăzi psalmii minunați
undeva sub praf uitată zace Biblia iubită
împrejurul unei mese nu se mai adună frați
la o ușă încuiată stă iubirea neprimită.
Cândva cum curgea aicea caldul lacrimii izvor
cândva cum veghea iubirea la fereastra luminată,
cum sunau de cald și dulce psalmii sfântului fior,
cum era această carte de cu drag și mult căutată.
Niciodată n-am crezut c-această ușă va avea zăvor
nicicând n-am crezut c-această casă va ajunge mută
c-o s-ajungă sec de lacrimi al iubirii cald izvor
focul stins, calea pustie, vatra rece și tăcută.
O, cum a putut fi harul și de-aicea alungat
alungați iubiții oaspeți, dragostea îndepărtată
curăția pângărită, legământul sfânt călcat?
- Vinovată odăiță, cum vei arde tu odată!