Vin zorile... Mai albe și mai frumoase vin

Vin zorile... Mai albe și mai frumoase vin deși-i tot întuneric și neagră noapte-adâncă - de Sus, din Naltul Stâncii privesc cu ochi senin cum valuri după valuri se mai prăvale încă. Vin... Dar se sparg zadarnic de Muntele Înalt iar eu mă uit la ele ce slabe-s și deșarte văd cum spre-adâncuri unul urmează celuilalt și nu le mai rămâne nici urma după moarte. Ce liniștiți stau Doamne pe Stânca Ta acei ce nu se tem de moarte fiindcă-au murit odată pot să se spargă valuri cu muget lângă ei credința lor senină rămâne neschimbată. O, vine Dimineața, și tot ce-a spumegat mai ucigaș și crâncen de-a pururi va dispare în urma lor vom scoate o urmă de oftat, și-apoi o să-i înghită o veșnică uitate!