Solia mea, mai strângeți centura pe mijloc
Solia mea, mai strângeți centura pe mijloc
ne-apropiem credința de cel din urmă foc.
Așează-ți bine coiful pe capul tău de-acum
de ultima-ncercare ne-apropiem pe drum.
Mai bine ține-ți scutul și platoșa mai drept
vrăjmașul cel din urmă să-l birui piept la piept.
Mai strânsă ține-ți spada să nu greșești cu ea
când va veni-ncleștarea cea crâncenă și grea.
Mai mută strângeți gura un grai să nu strecori
când mai de preț tăcerea va fi de mii de ori.
Picioarele-ți încalță mai harnice și iuți
spre pașii cei din urmă datori la cei pierduți.
Grăbește spre Cuvântul cel încă datorat
și nu-ți da untdelemnul din candelă-adunat.
Prin crâncena-ncleștare te ține de șirag
cu inima-ndreptată spre țintă și spre steag.
Primejdia din urmă cu bine dac-o treci
solia mea, chemarea ți-ai împlinit pe veci!