Viperă de frate, ucenic tâlhar

Viperă de frate, ucenic tâlhar, puiul lingușirii plin de viclenie, pântece fățarnic lacom și avar - - chipul și sămânța nimicite-ți fie! Frate și tovarăș monstrului Cain vânzător de viață celui ce ucide șarpe cu otravă, cântec cu venin, -  îți întinzi cu zâmbet cursele perfide! Îndrumând călăii, victima săruți și predând la moarte, vii urând de bine, ca să nu priceapă cei ce-au fost vânduți, să te creadă-același cei ce-au fost cu tine. Viperă de frate, ucenic tâlhar tu porți toată vina crimelor de frați! - ardă pe-a ta frunte semn de veșnic jar mia ta de gâturi, în același laț!