Șiroaie neoprite de lacrimi, mai fierbinți

Șiroaie neoprite de lacrimi, mai fierbinți mai grele și amare vărsăm ca niciodată căci lespezi de durere și munți de suferinți zdrobesc al nostru suflet bucată cu bucată. Vin una după alta mereu mai negre știri, vin una după alta mereu dureri mai grele, și ceas cu ceas ne piere lumina din priviri și pas cu pas ne pierdem puterile sub ele. Pe tot întinsul zării cântarea a-ncetat s-aude numai plânsul mai tainic sau mai tare cu mâinile lăsate și capul aplecat privește ca-ntr-o rană în suflet fiecare. Ieri cât de minunată și dulce răsuna frumoasa Ta cântare pe-ntinderea senină, azi curge numai sânge și plâns din rana grea iar cupa suferinții-i departe de-a fi plină. Ca peste-o vie scumpă când floarea leagă rod s-a năpustit furtuna pe scumpa Ta Lucrare și-acum privește Doamne cum macină și rod să-ntindă pustiirea, puteri nimicitoare. Frumoșii stâlpi căzură legați și duși pe rând, frumoasele mlădițe zac rupte și zdrobite și-acum privește Doamne cum pribegim plângând prin jalea și pustiul ruinelor iubite... Zac harfele uitate alături pe pământ noi unii lângă alții stăm muți în grea tăcere frumoaselor speranțe săpatu-le-am mormânt și-i moartă parcă iarăși credința-n vreo-nviere.