La fereastra cu zăbrele

La fereastra cu zăbrele inimi frânte-n lanțuri grele se ridică și se-alină spre Iertare și Lumină. Mâini cu răni și vânătăi se târăsc spre ochii Tăi, mute gemete - mănunchi - cad spre Fața Ta-n genunchi... Față Veșnică și Sfântă greu mustrarea ne frământă, greu ni-e duhul frânt de jale pentru starea Oastei Tale căci pe scumpul ei cuprins grea osândă s-a aprins foc și jar au nimicit rod cu sânge sfânt muncit... Dar nu-s lacrimile-amare cât ni-e vina din Lucrare, nici cătușa nu-i fierbinte cât aducerea aminte, că de jalea dintre frați noi sântem cei vinovați, n-am fost treji și n-am luptat și păcatul n-a cruțat. La fereastră cu zăbrele ochii plâng cu lacrimi grele... - gândul s-ar lega de-o rază pocăința nu cutează numai duhul cel lovit rabdă crucea umilit să plătească pas cu pas sfântul izbăvirii ceas.