Revăd iar casa mea... în care

Revăd iar casa mea... în care cu mâna-mi toate le-am lucrat, știu fiecare cărămidă și piatră cum am așezat! Privesc cu prietenie totul și-n fiecare colț e-un glas ce mustrător îmi reamintește de-un prieten credincios rămas... Le înțeleg mustrarea dreaptă și-mi plec privirile-n pământ, ca cel ce și-a lăsat un prieten și și-a uitat un legământ. Revăd cărările umblate demult în tinerețea mea mai recunosc știute semne atât de prietene cândva... Câte-o fărâmă din viață în fiecare-am părăsit și numai când mă duc pe-acolo să le revăd, mi-e-ngăduit. Dar ori prea grabnic uită ele ori eu prea tare m-am schimbat căci eu le recunosc pe toate dar ele, toate, m-au uitat. Revăd prieteni de-altădată așa de-apropiați cândva atât de-adânc, atunci viața cu-a lor viață se-mpletea. Iar astăzi trec pe lângă mine așa de-ndepărtați, părând că nici nu ne-am știut pe lume că nu ne-am cunoscut nicicând! Pe veci de ce-aveam drag odată și ce iubeam - sânt despărțit!... Și toate-acestea pentru Tine, - Și nu regret, Iisus Iubit!