Nu te teme, nu te teme, nu te teme

Nu te teme, nu te teme, nu te teme... căci Eu iată sânt cu tine ne-ncetat, nu te uita cu-ngrijorare-n nici o vreme Eu sânt Dumnezeul tău, o nu te teme: Eu te sprijin și te-ajut, vei fi scăpat. Înfruntați și-acoperiți vor fi de-ocară toți acei ce-acum pe tine sânt mâniați nimiciți vor fi și vor pieri din țară cei ce ți se-mpotrivesc vor fi de-ocară nu te teme: cei ce cred vor fi scăpați. Vei căuta... și n-o să-i afli niciodată pe toți cei ce te-au certat și te-au lovit și pe toți cei ce luptau cu tine-odată Eu sânt Dumnezeul tău... și niciodată nu te teme, stai cu Mine liniștit. Nu te teme... Eu te iau de mâna dreaptă lângă tine stau și-ți vin în ajutor nu te teme de nimic din ce te-așteaptă Sfântul lui Israel țină-ți mâna dreaptă nu te teme, Eu Îți sânt Mântuitor.