În strâmtorarea mea chemat-am
În strâmtorarea mea chemat-am
pe Domnul, și m-a ascultat,
când L-am strigat din locul morții
m-a auzit... și S-a-ndurat.
... M-ai aruncat în fund de ape
și râuri mă înconjurau
a mării valuri și talazuri
puternice, mă copleșeau.
Ziceam: sânt lepădat de Tine
dar iarăși Templu-Ți voi vedea...
M-acoperea de moarte apa
și-adâncul mă învăluia.
M-am coborât până-n străfunduri,
Tu însă viu m-ai izbăvit,
când sufletul tânjea în mine
de Tine eu mi-am amintit.
Și rugăciunea mea fierbinte
ajuns-a pân-la Tine Sus
în Templul Tău cel sfânt, o Doamne
și Tu scăparea mi-ai adus.
Toți cei ce se-alipesc de idoli
și-ndepărtează mila Ta
eu însă jertfe-Ți voi aduce
și mulțumirea-mi voi striga.
Și juruințele făcute
spre Domnul, mi le voi plini
căci mântuirea de la Domnul
întotdeauna va veni.