Pentru ce se întărâtă neamurile necurmat
1-Pentru ce se întărâtă neamurile necurmat
și de ce-n deșerte lucruri, sufletul li-e frământat?
2-Domnii lumii se răscoală și-mpreună sfătuiesc
contra Domnului și contra Unsului Său Sfânt grăiesc:
3-Să le rupem legătura, să scăpăm de lanțul lor...
4-Cel ce locuiește-n ceruri
râde auzind ce vor.
5-Cel ce locuiește-n ceruri le vorbește răsunînd
îngrozindu-i cu mânia și urgia Lui zicând:
6-Totuși Eu L-am uns pe Domnul și-Mpăratul Meu Iubit
pe Sion, pe-al Meu sfânt Munte - loc ales și prețuit.
7-Unsul zice: Eu vesti-voi sfântă hotărârea Lui
Domnul zice: Tu-Mi ești Fiul, iată astăzi Te Născui.
8-Cere-Mi și-Ți voi da în mână moștenire neamuri - mii
și pământul pân-la margini Tu sub Mâna Ta să-l ții.
9-Tu le vei zdrobi pe neamuri cu toiag de fier curând
și le vei sfărma ca vasul unui biet olar de rând.
10-Acum dar, prea mari ai lumii înțelept să vă purtați
și luați învățătură voi cîți lumea judecați:
11-Domnului slujiți cu frică și petreceți tremurând
12-Fiului I-aduceți cinste în puterea Lui crezând,
ca să nu I se aprindă dreapta Lui mânie-acum
și să nu pieriți pe-al vostru rău și îndărătnic drum.
Căci mânia Lui e gata să se-aprindă-n orice fel
dar ferice-n veci de-aceia ce nădăjduiesc în El.