Miezul nopții... și-n tăcerea

Miezul nopții... și-n tăcerea grea a clipelor târzii numai lacrimile mele și suspinul meu sânt vii. Mi s-a stins demult lumina și cărbunii-n foc se stâng în a nopții pace-adâncă numai ochii mei mai plâng. - Doamne, mi-a-ntinat păcatul inima și gându-ntreg calea mântuirii mele oare când am s-o-nțeleg? Spini mistuitori de patimi bietul suflet mi-l împung, sfânt liman de liniștire oare când am să te-ajung? Doamne-n noaptea asta iarăși ruga mea spre Tine-ndrept, după-adânca Ta-ndurare Doamne, cât de mult aștept! Adă-n noaptea mea lumina sfintei Tale străluciri, peste-a sufletului zbucium dă-mi a Tale liniștiri! Ca să nu mi-l mai frământe nici un val de nici un fel, Fața Ta să Se-oglindească larg și liniștit în el!