Frumoșii munți îndepărtați, ce minunați sânt seara

Frumoșii munți îndepărtați, ce minunați sânt seara când după drumul zilei lungi frumosul soare-ntoarce cu drag spre ei privirea sa, ca înc-o dată iarăși să-i poată-mbrățișa cu drag din pragul despărțirii... ... Frumoase amintiri demult, ce scumpe și duioase ne sânteți voi când din apus vă mai privim odată și-mbrățișîndu-vă cu drag ne despărțim de lume spre-a nu ne mai vedea decât în partea cealaltă!... Ferice sufletul senin ce v-a avut curate și-a cărui față peste voi, vă face luminoase căci dincolo pe veci veți fi lumina frunții sale podoabele de in curat în care-o să se-mbrace.