Voi îmi priviți portretul, dar nu acesta-s eu
Voi îmi priviți portretul, dar nu acesta-s eu
voi toți așa îmi ziceți, dar nu mă cheamă-așa
așa arăt o clipă, așa mă cheamă-o vreme
Acum. Dar nici nainte și nici în viitor...
Căci nici mai înainte și nici în urmă, iată,
eu n-am avut nici chipul nici numele de-acum!
Un nume nou avea-voi
și-un chip schimbat, curând
și-acestea o să-mi fie pe veci adevărate.
Ieri am avut o față,
azi alta,
mâine însă
eternă-o să-mi rămână aceea ce mi-o fac
în voi și-n timp
prin fapta și prin mersul meu de astăzi.
- Și numele meu veșnic va fi cel peste-un veac.