Când sânt departe, casă, de oriunde-aș fi
Când sânt departe, casă, de oriunde-aș fi,
vin inima și dorul și rugăciunea mea
în fiecare seară
și-n orice dimineață
cu drag să odihnească un ceas pe prispa ta...
Când sânt aproape, ochii mereu i-ntorc spre tine
scăldându-te-n privirea lor umedă de drag,
iar sufletul tresare iubindu-te întruna
cu-aceeași caldă undă a proaspetei plăceri...
De-i zi, privesc la cerul deasupra ta. Și norii
ce merg și vin spre tine cu gândurile mele...
De-i noapte-ți caut frumoasa puzderie de stele
ce toate-ar sta întruna cu drag deasupra ta...
Căci nicăieri nici cerul, nici stelele, nici norii
nu-s ca acolo unde ești tu și mă aștepți...
Și nicăieri pe lume nu cântă rândunica
nici iarba nu-i mai moale
nici florile mai albe
nici somnul nu-i mai dulce,
nici pacea mai deplină,
nici inima-mpăcată
ca-n tine, loc iubit!
O, gândul meu întruna ca soarele, colindă
și-nconjură pământul trecând pe lângă toate,
- dar seara vine pururi s-adoarmă lângă tine
sfințit de rugăciunea ca nicăieri fierbinte...
căci doar acolo-și află adâncul meu odihna
și-acolo întâlnește frumoasa amintire
cu care-ncepe-a vieții eterne fericiri...
Că-n tine-ntr-o lumină și-o clipă neuitată
de primăvară dulce, aflat-am pe Hristos.
De-atuncea peste tine rămas-a Primăvară
oricâte ierni și vânturi pe lumea-ntreagă bat.
De-aceea lângă tine întorc în orice seară
cu inima, cu dorul și rugăciunea mea,
în tine mă așteaptă aceeași bucurie
și-Aceiași Față Sfântă îmbrățișată-atunci.