Cel ce cunoaște Adevărul, a zis așa odată
Cel ce cunoaște Adevărul, a zis așa odată:
- Nu este păcătos pe lume să nu-l fi învins minciuna!
Orice păcat e-ntâi minciună
apoi ia altă formă.
E-ntâi minciuna-nșelătoare a diavolului care
îl amăgește-așa pe om, spre-a săvârși păcatul...
Apoi vin,
lung șirag,
minciuni de-a celui care cade
spre-a-ndreptăți,
sau apăra,
sau micșora, păcatul...
Minciuna-i masca cea plăcută
și-atrăgătoare pentru om
cu care tatăl ei, satana, și-acopere-urâciunea lui
și focul veșnic către care îl duce el pe mincinos
atâta vreme până-i rupe și cel din urmă pod
spre Cer.
N-a fost vreun om care-a fost mare cu-adevărat
pe-acest pământ
nici vreun credincios,
vreun suflet ales
și înțelept cândva
și care să fi fost în viață un mincinos
și-un prefăcut
să fi iubit cândva minciuna
și să trăiască necinstit.
Orice minciună-i neputință, micime și ticăloșie,
pe care omul o aruncă în apa sufletului său.
- Iar sufletu-i ca o fântână:
- primește-ntotdeauna-n sine
și în adâncul lui păstrează, tot ce-n viață-i aruncăm.
De-aceea sânt pe lumea asta
fântâni cu ape-atât de tulburi
de nu se poate niciodată vedea un cer curat în ei.