În viață a dorit să cânte spre-a veseli și-a mângâia

În viață a dorit să cânte spre-a veseli și-a mângâia pe toți în jurul său prin câtă era singurătatea sa fiindcă-avea încredințarea că Dumnezeu stă în cântări iar de nimic nu-i lipsă-n lume și între oameni ca de El. Adeseori simțea-n adâncu-i un gol ca golul ce rămâne de unde ies prea multe lacrimi, prea multe flori și prea mult dor dar rădăcinile iubirii adânc înfipte în cântare rodeau cu zâmbet pentru alții chiar dacă nu și pentru el. Cândva pe crucea lui nu scrieți nimic îndurerat și trist păcatele i se vor pierde odată cu țărâna lui, dar armoniile din suflet rodi-vor pururi mângâiate din an în an mereu în alții, crescându-i pentru mai frumos. Pe fața lui n-a fost tristețe nici când în suflet o avea de-aceea moale și frumoasă să-i fie țărâna de pe ochi căci moale și ușoară-n lume a fost umblarea lui prin viață abia de l-a simțit pământul așa de liniștit s-a dus. Acolo, nici regret să n-aibă pentru nimica din trecut nici grijă, nici neliniștire pentru nimic din viitor ci liniștită odihnire să aibă-n locul lui de veci ca sufletul ce odihnește în brațele cântării dragi. Copil și tată al cântării, doar pe pământ ți-a fost mai greu și în pământ și-n cer de-acuma va fi mai dulce și ușor căci dragostea și armonia de-a pururi au să te-nsoțească acestea două-s Paradisul și binecuvântarea ta.