Tatăl iubitor odată fiicei lui i-a spus așa
Tatăl iubitor odată fiicei lui i-a spus așa:
Fiica mea, de crezi c-ai dreptul ca să-ți afli
neapărat
fericirea și plăcerea în viața cea de-acum
și dacă vei face totul să le ia
cu orice preț
chiar când Dumnezeu nu-ți lasă să le ai cum le dorești
atunci, fiica mea, te-așteaptă prăbușirea
negreșit!
Poți să smulgi din Mâna Sfântă a lui Dumnezeu
adesea
când te rogi cu stăruință și-ndelung,
- un lucru vrut,
sau îl poți primi din mâna celui rău,
- pe căi nedrepte,
însă și-ntr-un fel și-n altul
îți va fi nefericit.
Nu-l primești ca bucurie,
ci ca blestem îl primești
și n-ai binecuvântare
ci necaz pe urma lui.
Atunci ce-ai crezut că-ți este fericirea în viață
va fi cangrenă ce-ți roade pacea vieții
zi cu zi,
îngropându-te-n otravă și în lacrimi nesfârșite
chinuindu-te-n regretul cel amar că l-ai cerut.
Și nu vei putea în urmă nici să-l duci
și nici să-l lași
n-ai să poți trăi-n viață nici cu el
nici fără el.
Să știți:
- numai ce poți cere cu smerită rugăciune
ce poți aștepta-n răbdare
și primi cu mulțumire
când îți dă
și cât îți lasă Dumnezeu să ai în viață,
va fi binecuvântare pentru tine, ce-ți dorești.
Toate celelalte drepturi
și dorinți din lumea asta
fiica mea, să știi, sânt numai lacrimi
și nefericiri.