Prietenul de pâine îmi cânta aseară
Prietenul de pâine îmi cânta aseară
lăcrimând un cântec trist și înțelept...
- prietenul de pâine m-a făcut cântându-mi
să mă afle miezul nopții meditând...
... Două flori frumoase ne avea sătuțul
amândouă astăzi petrecute sfânt
una-n cântec merge către cununie
cealaltă-n bocet merge spre mormânt...
N-o petreceți încă prea plângând pe una
nici pe cealaltă cu prea vesel cânt
încă nu știți care dintre ele merge
către cununie, sau către mormânt...
- Prietene de pâine, cântecul de-aseară
mi-a trezit în suflet mare adevăr:
cei ce mor puternic sânt mai vii prin moarte
cei fără iubire sânt mai morți trăind.