Când ne-ai trimis

Cînd ne-ai trimis Iubire, în lume oarecînd pe fruntea noastră albă ne-ai sărutat plîngînd. Copii eram Iubire, dar inima s-a strîns: - de ce sărutul oare e-mpreunat cu plîns? De-atunci cu drag sărutul atîţia ni l-au dat, dar au plătit cu lacrimi oricîţi ne-au sărutat. Ne-a sărutat Lumina şi-a lăcrimat apoi, sărutul Rugăciunii e numai plîns în noi. Ne-a sărutat Cîntarea şi s-a făcut suspin, aşa şi Adevărul şi-a plîns şi el străin... ... Ci numai tu Iubire nu pleci - şi nu te frîngi, te rogi cu noi - şi suferi şi ne săruţi - şi plîngi...